Despre frici invinse si cum am facut eu prima data rapel

Probabil toți cei care mă cunosc de un an sau doi, cred că dintotdeaua am zburdat pe munte, fără frică de înălțime și cu zâmbetul pe buze. Probabil cei care mă cunosc de vreo 3-4 ani,  mă cunosc din prisma Oxigenului, adică în autocar, pe munte, sau mereu plecată. Sunt și alții care mă știu de vreo 10-11 ani, cu care am bătut potecile Bucegilor la pas, în haine cumpărate din Cora (pentru că nu exista Decathlon, iar bani de ceva mai scump nu exista).

Despre cum am făcut eu prima dată rapel, sunt puține lucruri de împărtășit. Mai multe au fost de simțit. Eram în Făgăraș, mai exact pe Transfăgărășan. Eram cu Ștefan, care ne duce pe o culme însorită și plină cu vipere. Traseul are meritul, ca prin 2,3 curbe de nivel precis identificate, să te pozitioneze deasupra unui perete pe Transfăgărășan, de unde poți face lejer rapel : 50-70 de metri (distanța estimată ochiometric).

Străbat cu bine poteca pitonată de vipere. Le aud cum sss-iesc prin iarba uscată, și cum își doresc să scoată capul la soare. Sunt blindată cu bocanci și pantaloni lungi, pe o căldură toridă din cauza „amărâtelor” ăstora de vipere. Ștefan dă pe rând oamenii în rapel. Le explică cu blândețe și răbdare. Speech-ul e același. Încurajările diferă în funcție de situație. Rămân ultima, nu neapărat din politețe față de predecesori, ci sperând să mă întorc jos printre vipere și nu pe coarda neagră ce atârnă în jos.

Se pare că toată lumea a fost curajoasă azi…hm…parcă s-a făcut prea cald, și îmi e și putin sete.

– Măi Ștefan, și așa ești obosit, eu mă duc jos pe drumul normal.

– Nu Diana, că toată lumea a coborât în rapel. Hai și tu.

– Măi Ștefan, dar știi, mie îmi e și puțin frică (toate membrele tremurau ca varga), și adevărul e că nici nu prea îmi place.

– Ei, lasă măi Diana, că nu e așa greu. Uite, pe aici intră coarda. Dispozitivul ăsta e cel mai sigur din câte există. Se autoblochează.

– Măi Ștefan, blocată sunt eu. Tu nu înțelegi că mă duc la vipere?

(…… multe replici schimbate între mine și Ștefan, ce au avut drept deznodământ o coborăre în tandem).

Și uite așa, se prinde și Ștefan de coardă, îmi dă un anou în mână (prins la mișto de nicăieri, să mă țin de el, pentru că tot insistam că vreau să mă țin de ceva) și coborâm spre mirarea celor de jos, amândoi. Eu tremurând, Ștefan spunând glume la fiecare pas. Trecem de prima porțiune. O mini surplombă bolavănoasă. Rămânem nițel atârnați cu posteriorul în jos și picioarele pe perete. Ștefan insistă să mai fac niște pași. Eu insist să nu. Ștefan câștigă. Acum trebuie să facem stânga. Dăm de un mic prag – teoretic de regrupare, practic de încercat să respir altfel decât sacadat. Ușor ușor suntem la jumătate. Parcă nu e așa greu. Ce-i drept, și distanța până jos micșorându-se considerabil, prind curaj. Un curaj de ăla: curaj găină că te tai.

– Ștefan, ce le zicem oamenilor de jos?

– Că a fost plăcerea noastră să coborâm împreună.

– …..

Să fi trecut 5 ani de atunci măi Ștefan, nu? Nu am fotografii de la momentul cu pricina, dar de atunci am prins drag de rapel și mă dau ori de câte ori prind ocazia. Ștefan și-a dat seama de asta, și mi-a dat una și mai „nebună”. Se cheamă pendul….și se cheamă puțină nebunie.

Între timp am aflat că frica de înălțime se chema acrofobie. O fobie care poate avea urmări grave asupra unei persoane și care cel puțin teoretic ar avea nevoie de ajutorul unui specialist.

Evident că eu acum 13 ani când am început să merg pe munte nu știam de existența acestei boli. Nici nu cred că era atunci :d. Îi simțeam efectele de fiecare dată când hăul se arată puternic sub mine. Fie că eram prin Crai, pe vreo brână în Bucegi, sau într-o șa din Făgăraș, afurisita de acrofobie își făcea de cap. Și eu, la rândul meu, îmi vedeam de trasee. Da, erau momente de panică panică panică, dar și momente de control, autocontrol, încredere și depășire de situație.

E bună frica asta de înălțime. La mine are efecte și când pregătesc o ascensiune mai periculoasă, nu numai când sunt la fața locului. Dar te aduce teafăr acasă.

Și, da, mulțumesc Ștefan.