Traseul din Cheile Nerei a fost primul în care am decis să plec împreuna cu Adi. Ne-am făcut bagajele, ne-am urcat în tren cu destinația Caransebeș – Anina și a început distracția. Au urmat 4 zile de rătăciri și regăsiri prin pădure. Am traversat Nera, ne-am întâlnit cu cerbul, am ascultat urletul lupilor din cort. Dar cel mai important, ne-am cunoscut și ne-am împrietenit. Nu cu lupii :). Eu cu Adi.
Pentru noi traseul a început pe Valea Beiului la Podul Bei (atunci cand l-am gasit, după 24 de ore de străbătut dealuri în mod aleator). El poate fi parcurs și în sens invers, de la Sasca Montană. În orice mod ai face Cheile Nerei – ele sunt în traseu în circuit, sălbatic și puțin populat de turiști. Harta pentru Cheile Nerei o poți găsi aici. Pe hartă lucrurile par foarte simple. În realitate – natura se încăpățânează să nu poată fi pusă pe o foaie de hârtie fără să te surprindă măcar puțin. 
Poteca nu se aseamănă cu niciuna din țară. Trece prin stâncă – prin niște foste tuneluri lungi de 40 de metri și traversează multe poduri suspendate. Din când în când marcajul se pierde, dar noi ținem poteca pe partea stângă a râului Nera, până când ne este imposibil să continuăm. Cum în față era perete de stâncă, iar în dreapta curgea Nera, credem că cel mai bine este să facem stânga pe deal, și să căutăm marcajul.
Și dă-i și urcă, și urcă și urcă. Panta creștea de ajunsesem să ne sprijinim de copăcei pentru a putea înainte. Era clar că nu mai eram demult pe drumul cel bun. Atunci facem cale întoarsă și ne întoarcem la Cantonul Damian. Înainte de canton, vedem că indicatorul banda roșie traversează Nera și se regăsește pe partea dreapta a râului. Traversează Nera prin apă…da, ați înțeles bine.
Ora era deja destul de târzie, așa că hotărâm să campăm la Damian și să ne trezim dis de dimineață pentru a continua traseul.
După o noapte prea lungă, cu mulți ochi ce sclipeau prin pădure (abia după ce m-am speriat bine am aflat că sunt licurici), ne trezim dis de dimineață și ne pornim la drum. Nu aveam de unde ști ce ne mai pregătesc aceste chei. Apa rece ne înviorează pe amândoi. Pe partea dreaptă a râului, traseul este mai prietenos și mai bine marcat. Dar se termină prea repede. Poteca te duce la Lacul Dracului – un loc cu multe legende și povești.
Ceea ce este însă interesant este faptul că lacul era unul subteran, care prin prăbușirea unei bucăți de tavan a apărut la suprafață. Este cel mai mare lac carstic din România ce își schimbă culoarea de la verde la albastru și turcoaz.
Marcajul bandă roșie ne scoate în Sasca Montană, unde noi am ajuns odată cu înserarea. Din păcate, sau din fericire nu am găsit nicio pensiune. Adevărul e ca nici nu prea am căutat. Ne-a fost recomandată pentru următoarea noapte o căpiță cu fân sub podul din sat. A doua zi de dimineață un microbuz avea să treacă pe la ora 5 să ne ia de la capul podului. Dacă șoferul se trezea. Conform localnicilor nu obișnuia să se trezească în fiecare dimineață la aceeași oră.
După 4 zile în Cheile Nerei – scopul excursiei a fost atins. Am parcurs cele mai fascinante chei pe care le văzusem eu vreodată, am văzut animăluțele la ele acasă, am dormit în fân, cu toate că nu era în plan și ne-am împrietenit :).
