Transportul cu avionul este câștigătorul din punctul meu de vedere în rândul modalităților de transport atunci când timpul nu este cel mai bun prieten al tâu. Unde cauți cea mai bună ofertă de transport cu avionul? Răspunsul este evident.
Ai cel puțin 2 opțiuni: site-urile partenere ale companiilor de transport și site-urile directe ale companiilor aeriene. Orice varianta ai alege, trebuie să fii extrem de atent la detalii ( bagaje, ce este inclus și ce nu, taxe de aeroport, taxe pentru plățile efectuate).
Unul dintre site-urile pe care îl folosesc în ultimul timp atunci când mă apucă pandaliile să zbor spre ținuturi necunoscute este:
www.kiwi.com – cunoscut în trecut sub denumirea de Skypicker. Ce îmi place mie cel mai mult la cei de la Kiwi, lucru pe care nu îl găsesc la alte agenții de călătorie este faptul că combină zborurile de la diverse companii aeriene care nu colaborează de obicei pe o anumită rută, născând astfel o serie de economii bazate pe zboruri ieftine de legătură. De acest lucru beneficiază în primul rând companiile low cost care nu au acorduri de cooperare cu companiile de linie, ceea ce limitează considerabil posibilitățile de combinații pentru călători. Mai mult decât atât folosim Kiwi atunci când nu avem date fixe de călătorie ci o anumită perioadă. Spre exemplu, îmi doresc să merg la Barcelona în perioada 4-14 februarie. Algoritmul de căutare Kiwi este construit astfel încât să ne sugereze datele cele mai ieftine de călătorit pentru avion din această perioadă.
www.kayac.com – este o agenție de turism online, ce combină servicii de cazare, rent a car, croaziere, vacanțe. În mare, beneficiază de același algoritm ca cei de la Kiwi, folosind date flexibile și combinând companiile low cost cu cele de linie.
Probabil că deja știi de celebrul www.skyscanner.ro, care face analize de preț pe fiecare zi în parte, compară biletele de avion și recomandă ce e mai ieftin. Skyscanner are o istorie de 13 ani. Spre deosebire de Kayac și Kiwi, Skyscanner este foarte intuitiv, ceea ce îl face foarte ușor de folosit. În plus, dacă nu ești hotărât unde să pleci, și doar îți ard tălpile și vrei să uiți de toate, Skyscanner îți face o serie de recomandări de weekend, la prețuri foarte ok. Totul e să fii deschis la tot felul de călătorii neplanificate. Cei de la Skyscanner au de asemenea un motor dezvoltat de căutări pe cazări și închirieri mașini, căutând cele mai bune oferte pe Booking.com, Hotels.com sau Expedia.com și arătându-ți tie cea mai ieftină variantă nu doar pentru avion.
Desigur sunt foarte multe agenții de turism online al cărui scop este găsirea celor mai bune oferte de transport cu avionul. Cele de mai sus sunt de departe cele cu care ma înțeleg personal cel mai bine, atunci când vreau să călătoresc, fie în interes personal, fie în interes de serviciu.
Despre cum trebuie alese hotelurile, însă vorbim aici.