Ne trezim în Umeå în apartamentul cochet al unor suedezi la 8 dimineața. Afară ninge liniștit. Buburuza – noua noastră mașinuță roșie nu trebuie dezăpezită. La – 20 grade și pe o ninsoare care nu s-a mai oprit, ar fi fost chiar problematic. Bem o cafea bună în stil suedez, și ne punem în mișcare. Mai avem de parcurs 670km până la Cercul Polar de Nord, la căsuța din povești. Destinația finală: Aurora Boreală. După 12 ore de condus, pauze, fotografii, reni, ajungem la ora 20.00. Ni se pare că ajungem cu noaptea în cap, dat fiind că soarele apusese de la 16.00 – și ne întâlnim pentru câteva momente cu proprietarul. Nu că ar fi fost neapărat necesar, cheile casei erau în cutia poștală, care se deschidea cu un cod simplu: anul de construcție al casei. Altceva însă este important:
Suedia, casuta din povesti si aurora boreala
- Când pleacă de acasă, suedezii pun în ușă o mătură mare. Sau o lopată. Astfel vecinii stiu că ei nu sunt acasă, și nu îi caută;
- Dacă mai vreți lemne pentru șemineu, vi le putem vinde – 20 Euro plasa/brațul/5 lemne…sau cum vrei să le zici…ca tot cele mai scumpe lemne din lume par;
Ne facem comozi, aprindem focul din șemineu, pregătim ceva de mâncare. Deodata mă cheamă Adi afară….:”Hai repede afară…!”. Fără să mai punem geaca pe noi, ieșim afară, ne pironim ochii pe cer: uaaaa….se vede de aici. Nu ne așteptam să vedem aurora boreală de la casuța din povești, credeam că va trebui să mai batem încă 200km spre nord, spre Abisko pentru a o vedea.
Ne întoarcem repede în casă, punem toate straturile de haine care erau planificate pentru auroră: 3 bluze de corp, flanea din lâniță, 2 geci puf, geaca iarna, 2 perechi colanți, pantaloni groși iarnă, 2 perechi șosete, fular, 2 perechi mănuși, căciulă, bocanci. Operațiunea durează 10 minute la îmbrăcat și 10 minute la dezbrăcat. Ieșim afară. Mergem în spatele casei pentru a ne feri privirea de singurul bec de iluminat public și privim cerul înstelat. Undeva la orizont în depărtare se vedea o fâșie subțire verde. Sus la zenit, un nor verde se plimba ca la el acasă.
Suedia, casuta din povesti si aurora boreala
Nu avea o intensitate foarte mare, dar era acolo. Aurora boreală dansa și se plimba în voie pe cer. Nu ne dăm seama când trec 30 de minute decât în momentul în care nu ne mai simțim degetele de la picioare. Afară sunt minus 36 de grade Celsius. Noroc că suntem lângă casă. Intrăm repede în casă – sau cât de repede se poate mișca un om care are tot șifonierul pe el, începem să dăm din straturi jos, pentru a ne putea încălzi și ne pregătim pentru o nouă tură. Și facem așa până la 2 dimineața când Adi dezamăgit zice că parcă nu e așa cum o știa el la TV, că trebuie să fie mai intensă, să se vadă mai bine. Că e doar un nor, că el abia așteaptă să plece la Abisko mâine…și deodată parcă aurora îl aude, și îi arată ea lui. Roz, alb, verde, violet, culori ce nu am știut să le definesc și am fost prea entuziasmată pentru a le fotografia…pur si simplu am uitat, sau am dat uitării aparatul. Am stat cu ochii pironiți pe cer, ne-am minunat la fiecare 10 secunde precum copii care au primit o mașinuță de la Moș Crăciun. Mie mi-au dat lacrimile ( de frig sau de emoție, n-am de unde să știu), am uitat de frig și de timp. Odată cu dispariție ei de pe cer, ne dăm seama că suntem foarte înghețați. Încercăm să ne mutăm trepiedul fără să ne dăm mănușile jos (am făcut de mai multe ori greșeala de a-mi da mănușa jos pentru a seta ceva la aparatul foto, iar efectele nu au fost cele mai plăcute pentru mâini și degete). Ajungem în casă la 4 dimineața, dar nu ne pare rău, noaptea aici oricum durează 20 de ore, deci avem suficiente ore de somn. Mâine plecăm la Abisko – cel mai bun loc din lume (marketing, ca de obicei), pentru a vedea aurora boreală. De ce și în ce fel, ați ghicit…aflăm mâine .
