Suntem deja de 3 zile în Suedia și mă simt ca acasă. Adică de ce nu aș face-o? E liniște, e foarte multă natură, e frumos. Oamenii își trăiesc viața pe ulițele înghețate, copii au ieșit la săniuș, noi ne plimbăm și fotografiem căsuțe desprinse din povești. Parcă pentru fiecare s-a făcut câte o poveste. Ne bucurăm de cele câteva ore de lumină și de un amurg continuu. Soarele nu se desparte de orizont. Doar încremenește într-o culoare roșiatică permanentă. O încântare pentru fotografi și pentru ochiul uman. Destinația zilei: Abisko.
Abisko, amurg
După prânz facem pregătirile pentru vizitarea faimosului Parc Național Abisko. Până la el traversăm sătuce uitate de lume, ne întâlnim cu renii pe stradă, vedem localnici care pescuiesc la copcă. Ce îmi place enorm de mult este că nimeni nu se grăbește. Toată lumea pare să nu aibă ceas la mână. Din când în când, câte o mașină din sens opus ne orbește. Toate mașinile din partea de nord a țării au câte 3 faruri mari montate. Până la urmă e și normal. Cu atât de multe ore de întuneric, îți dorești să conduci pe lumina artificială cel puțin.
Suntem în țara brandurilor de renume. De Volvo și Ikea a auzit toată lumea. Dar nu doar ele îi fac pe suedezi mândri. Vodka Absolut, Electrolux, Ericsson, H&M, Oriflame, Saab și alte 130 de branduri conform Wikipedia. Oamenii aștia au de toate. De toate făcute cu bun gust și de calitate.
Și cum așteptările cresc, pe măsură ce ne apropiem de Abisko, așa își fac loc și dezamăgirile. Abisko este un Parc Național din Nordul Suediei – locul perfect de unde poți admira aurora boreală. Peste tot sunt doar munți – Munții Scandinaviei, iar orizontul îți dă senzația că pământul se termină undeva în depărtare. E un sentiment pe care nu l-am mai trăit. Locația se laudă prin foarte
puțină poluare luminoasă și cele mai multe zile senine din an. E clar că ziua de astăzi nu a fost cea mai senină. Alături de o echipă de chinezi, pândim aurora. Și o pândim, și o pândim. Zici că ne jucăm de-a v-ați ascunselea, doar că noi eram cei care stăteam la pândă, și aurora boreală cea care se ascundea printre nori. Cel puțin eram înconjurați de munți frumoși. Amintirile de seara trecuta ne făceau să avem așteptări mari. Dar norii nu voiau să plece. Ne propusesem 3 zile din concediul acesta să vânăm aurora. Înfrigurați, plecăm spre Căsuța din povești. Poate acasă este senin. Și senin era – doar că aurora ia-o de unde nu-i. Adi nu mai poate sta afară de frig. E amorțit din toate încheieturile. Eu nu vreau să mă dau bătută, și încă o pândesc. Când apare, când dispare. Îmi fac de treabă, mut trepiedul de pe un loc pe altul, până când sunt atinsă de fulgi mari de nea. A început să ningă. E ora 02.00 AM. E cazul să intru în casă. Cred că și aurora s-a plictisit că nu a găsit-o nimeni și a plecat la culcare.
În casă, lemnele pocnesc în șemineu….Pe mâine.
