Ne trezim in Umeå in apartamentul cochet al unor suedezi la 8 dimineata. Afara ninge linistit. Buburuza – noua noastra masinuta rosie nu trebuie dezapezita. La – 20 grade si pe o ninsoare care nu s-a mai oprit, ar fi fost chiar problematic. Bem o cafea buna in stil suedez, si ne punem in miscare. Mai avem de parcurs 670km pana la Cercul Polar de Nord, la casuta din povesti. Destinatia finala: Aurora Boreala. Dupa 12 ore de condus, pauze, fotografii, reni, ajungem la ora 20.00. Ni se pare ca ajungem cu noaptea in cap, dat fiind ca soarele apusese de la 16.00 – si ne intalnim pentru cateva momente cu proprietarul. Nu ca ar fi fost neaparat necesar, cheile casei erau in cutia postala, care se deschidea cu un cod simplu: anul de constructie al casei. Altceva insa este important:
Suedia, casuta din povesti si aurora boreala
- Cand pleaca de acasa, suedezii pun in usa o matura mare. Sau o lopata. Astfel vecinii stiu ca ei nu sunt acasa, si nu ii cauta;
- Daca mai vreti lemne pentru semineu, vi le putem vinde – 20 Euro plasa/bratul/5 lemne…sau cum vrei sa le zici…ca tot cele mai scumpe lemne din lume par;
Ne facem comozi, aprindem focul din semineu, pregatim ceva de mancare. Deodata ma cheama Adi afara….:”Hai repede afara…!”. Fara sa mai punem geaca pe noi, iesim afara, ne pironim ochii pe cer: uaaaa….se vede de aici. Nu ne asteptam sa vedem aurora boreala de la casuta din povesti, credeam ca va trebui sa mai batem inca 200km spre nord, spre Abisko pentru a o vedea.
Ne intoarcem repede in casa, punem toate straturile de haine care erau planificate pentru aurora: 3 bluze de corp, flanea din lanita, 2 geci puf, geaca iarna, 2 perechi colanti, pantaloni grosi iarna, 2 perechi sosete, fular, 2 perechi manusi, caciula, bocanci. Operatiunea dureaza 10 minute la imbracat si 10 minute la dezbracat. Iesim afara. Mergem in spatele casei pentru a ne feri privirea de singurul bec de iluminat public si privim cerul instelat. Undeva la orizont in departare se vedea o fasie subtire verde. Sus la zenit, un nor verde se plimba ca la el acasa.
Suedia, casuta din povesti si aurora boreala
Nu avea o intensitate foarte mare, dar era acolo. Aurora boreala dansa si se plimba in voie pe cer. Nu ne dam seama cand trec 30 de minute decat in momentul in care nu ne mai simtim degetele de la picioare. Afara sunt minus 36 de grade Celsius. Noroc ca suntem langa casa. Intram repede in casa – sau cat de repede se poate misca un om care are tot sifonierul pe, incepem sa dam din straturi jos, pentru a ne putea incalzi si ne pregatim pentru o noua tura. Si facem asa pana la 2 dimineata cand Adi dezamagit zice ca parca nu e asa cum o stia el la TV, ca trebuie sa fie mai intensa, sa se vada mai bine. Ca e doar un nor, ca el abia asteapta sa plece la Abisko maine…si deodata parca aurora il aude, si ii arata ea lui. Roz, alb, verde, violet, culori ce nu am stiut sa le definesc si am fost prea entuziasmata pentru a le fotografia…pur si simplu am uitat, sau am dat uitarii aparatul. Am stat cu ochii pironiti pe cer, ne-am minunat la fiecare 10 secunde precum copii care au primit o masinuta de la Mos Craciun. Mie mi-au dat lacrimile ( de frig sau de emotie, n-am de unde sa stiu), am uitat de frig si de timp. Odata cu disparitie ei de pe cer, ne dam seama ca suntem foarte inghetati. Incercam sa ne mutam trepiedul fara sa ne dam manusile jos (am facut de mai multe ori greseala de a-mi da manusa jos pentru a seta ceva la aparatul foto, iar efectele nu au fost cele mai placate pentru maini si degete). Ajungem in casa la 4 dimineata, dar nu ne pare rau, noaptea aici oricum dureaza 20 de ore, deci avem suficiente ore de somn. Maine plecam la Abisko – cel mai bun loc din lume (marketing, ca de obicei), pentru a vedea aurora boreala. De ce si in ce fel, ati ghicit…aflam maine .
